Сăutare: tronson

Autostrada Unirii | Un miliard de euro pentru al doilea tronson care ajunge aproape de Iași. Când va fi gata și ce bucată va fi tratată cu prioritate
Al doilea tronson al Autostrăzii „Unirii” Târgu Neamț-Iași-Ungheni a fost scos la licitație, cu o valoare estimată la circa 5 miliarde de lei, adică 1 miliard de euro, pentru aproape 29 de kilometri…
-
06 Februarie 20:02

Șeful CNAIR: Proiectul autostrăzii A8 a ajuns într-un impas pe tronsonul Lețcani-Ungheni
Cătălin Urtoi, președintele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), a anunțat că proiectul autostrăzii A8, care leagă estul de vestul țării, a ajuns…
-
02 Februarie 15:42

Autostrada Unirii | Primul șantier se deschide pe 3 februarie, cu termen limită la finalul anului 2026
Constructorul român UMB începe luni, 3 februarie, lucrările pe segmentul Leghin – Moțca (29,9 km), primul șantier de pe Autostrada Unirii A8, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență…
-
31 Ianuarie 15:22

FOTO | Reparația drumului până la frontiera de stat Sculeni a fost finalizată
Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) informează că ieri, 30 ianuarie, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare a drumului național R16.1 R16 - Frontiera cu România, km 0,00-1,163.…
-
31 Ianuarie 13:50

Autostrada Unirii | Contractul pentru construcția unui nou tronson, aflat în județul Iași, intră în procedură de licitație
Contractul pentru construcția unui nou tronson al autostrăzii Unirii, A8, intră în procedură de licitație, a anunțat vineri ministrul transporturilor. Este vorba de sectorul cuprins între Târgu…
-
24 Ianuarie 15:02

Autostrada „Unirii” A8: UMB va construi încă un tronson. Jumătate de miliard de euro pentru un sector cu 7 tuneluri
O asociere de firme ale constructorului român UMB va realiza al doilea tronson din Moldova al Autostrăzii „Unirii” A8, care va lega Transilvania de Moldova și de Republica Moldova. Lotul Leghin –…
-
20 Ianuarie 17:09

Autostrada Unirii | Primul șantier PNRR se deschide pe 1 februarie. A fost emisă autorizația de construcție pentru segmentul Leghin – Moțca
Primul șantier finanțat din PNRR de pe Autostrada Unirii A8 se va deschide pe data de 1 februarie 2025, a anunțat joi fostul deputat de Iași Vasile Toma. Potrivit lui, a fost emisă autorizația de…
-
17 Ianuarie 11:53

Peste 200 de kilometri noi de autostrăzi și drumuri expres în 2025, ținta anunțată de Guvernul României
Premierul român Marcel Ciolacu anunță că pentru 2025 este vizată inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres în România. El a subliniat în acest sens importanța Drumului…
-
10 Ianuarie 13:22

Autostrada Unirii | Primul tronson montan scos la licitație a ajuns la faza de depunere a ofertelor. 50% din lot va trece doar prin tuneluri sau viaducte
Primul tronson montan al Autostrăzii „Unirii” A8 scos la licitație a ajuns la faza de depunere a ofertelor, iar singura ofertă a venit de la o asociere de constructori din Bosnia cu firmele din grupul…
-
17 Decembrie 2024 08:17

Trafic suspendat parțial în centrul Chișinăului, în legătură cu filmările unui proiect cinematografic
Mâine, 10 decembrie, va fi sistată parțial circulația rutieră pe un tronson al străzii Armenești, în legătură cu filmările proiectului cinematografic „Șacalii”, coproducție moldo-română…
-
09 Decembrie 2024 16:47

Tronson feroviar de 446 km, reabilitat cu suportul BEI
Tronsonul feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari urmează să fie reabilitat. Proiectarea și executarea lucrărilor urmează să fie realizate dintr-un grant de 12 milioane de…
-
04 Decembrie 2024 16:44

Trafic suspendat pe un tronson al bulevardului Decebal, până la sfârșitul lunii noiembrie
Traficul rutier pe bulevardul Decebal din capitală va fi suspendat parțial până pe data de 31 noiembrie. E vorba despre prima bandă, tronsonul cuprins între bulevardul Dacia și strada Constantin…
-
13 Noiembrie 2024 19:20

Coridorul feroviar Nord-Sud va fi reabilitat grație unui grant de zeci de milioane de euro, acordat de Uniunea Europeană
Uniunea Europeană va investi, sub formă de grant, 32 de milioane de euro în reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud din Republica Moldova, un proiect strategic esențial pentru conectivitatea țării…
-
08 Noiembrie 2024 19:19

Cât costă pe kilometru cel mai dificil lot al Autostrăzii „Unirii”. Traseul cu 20 de kilometri de tuneluri și viaducte prin munți
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, vineri, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice, documentația pentru proiectarea și execuția lotului 2 B Grințieș-Pipirig…
-
01 Noiembrie 2024 13:03

FOTO | Încă un lot de șine noi pentru reabilitarea căilor ferate din țară, recepționat de CFM
Cea de-a patra navă cu șine, cu o cantitate de 2422 mii tone, pentru Proiectul de restructurare a căilor ferate din Republica Moldova a sosit ieri în portul Giurgiulești, transmite MOLDPRES cu referire…
-
18 Octombrie 2024 17:56

Autostrada „Unirii” A8: Al doilea lot montan a fost scos la licitație
Al doilea lot al secțiunii montane Joseni-Ditrău de pe traseul Autostrăzii „Unirii” A8, a fost scos la licitație prin transmiterea la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, a anunțat astăzi,…
-
11 Octombrie 2024 16:24

Autostrada „Unirii” A8: Primul tronson montan, scos la licitație. 32 de kilometri din care jumătate sunt poduri și tuneluri
Primul lot al secțiunii montane Sărățeni-Pipirig de pe traseul Autostrăzii ,,Unirii” A8, a fost scos la licitație prin transmiterea la Agenția Națională pentru Achiziții Publice, anunță Compania…
-
08 Octombrie 2024 10:39

Autostrada „Unirii” A8: Loturile montane vor fi scoase la licitație. Câte tuneluri și poduri va avea autostrada ce va uni Moldova de Transilvania
Cele patru loturi montane ale autostrăzii „Unirii” A8, care va lega Târgu Mureș de Iași și, mai departe, de noul Pod Ungheni cu Republica Moldova au fost aprobate să fie scoase la licitație de…
-
02 Octombrie 2024 10:40

Atenție, șoferi! IGSU îndeamnă evitarea circulației pe un traseu național, din cauza precipitațiilor abundente
În condiții meteo actuale nefavorabile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndemnă oamenii să evite traseul R 34 Hâncești-Leova, Leova-Iargara. În urma precipitațiilor abundente…
-
14 Septembrie 2024 11:50

Ministerul Transporturilor din România a avizat indicatorii pentru secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni din Autostrada Unirii
Consiliul Tehnico Economic din Ministerul Transporturilor din România a avizat indicatorii tehnico-economici pentru secțiunea Târgu Neamț – Iași – Ungheni a Autostrăzii Unirii (A8), a anunțat…
-
06 Septembrie 2024 15:28